Rătăcitori de-a pururi între pământ și cer.
Gonind spre orizontul himerelor ce-nșeală,
Oriunde rătăcește atomul efemer
Ne urmărește veșnic priveliștea natală.
Sunt clipe dureroase când trebuie să pleci.
Un șuier scurt și trenul se pune în mișcare
Din goană lași în urmă icoanele fugare
Și-n atmosfera sură a dimineței reci,
Păduri, cantoane, poduri, priveliștile toate
Dansează-n simfonia mecanică de roate.
Te duci, dar orșiunde acum te-ai îndrepta,
Imaginile repezi ce lași în urma ta
Sunt mici fâșii de suflet ce-n aer se destramă
Și de trecut s-anină ca fulgii albi de scamă.
O! Legământ eteric de antică țărână,
De stoguri risipite, de blonde clăi de fân.
Păreri de rău de toate acele ce rămân,
Tu ce ne chemi cu brațe de cumpeni de fântână,
Tu faci ca-n noi, pribegii, în veci să se răscoale
Același dor de veacuri imperios, ce mână
Șiragul alb de berze spre cuiburile goale.
Tu ne urmezi statornic pe orșicare drum,
Cu-al miriștei de toamnă nelămurit parfum,
Cu brațe de troiță strâmbată de vechime,
Cu viața strâns legată de clipa ce-a trecut,
Cu glasul lin de clopot ce càntă-n țintirime,
Tu ești magnetul tainic prin care-n adâncime
Pământul își atrage fărâmele de lut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează