Locuită cu chirie de turnuri, ziua mea e un circ
pentru jocurile altora. În vreme ce cărțile cresc în
grosime prin osârdia pulberii, cu gura plină de vorbe
nu-mi pot face ca pasărea cuibul,
nu mă pot îmbrăca asemeni unui crin. Viața mi-o văd
pe la alții, acolo mi se-ntâmplă toate,
inima mea bate pe la porți, deși e soră
cu stelele mãrii. Dezvirginate de priveliștea răului,
florile minții au fost strivite sub cizme. Altcineva
s-a încuibat în zilele mele. Din viața mea
își face pădurea ocol, și stă în gunoi rumegând lumină.
M-am furișat, sub pedeapsa cu moartea,
în marginea ierburilor.
Că eu nici nu mai râd,
nici nu mai plâng, alții le fac pentru mine,
nici nu mai strig, țipetele sunt gata fãcute.
Nici gândurile nu sunt toate ale mele:
mi se înfinge în piept păianjenul luminii,
ce gândesc eu si ce visează toți se confundă,
până și morții îmi inoculează cuvinte,
mă obligă să le termin frazele rupte.
Unde să mă feresc? Există metereze de umbră,
cămări întunecoase, subsoluri adânci,
unde pot gândi cu gândurile mele,
în vioiciunea rãcorii.
Mă smulg din fire de păianjen solar
și-mi caut libertatea pe buzele nopții,
la poalele unghiului ascuțit al cărui vârf străpunge
fără durere o stea.
Timpul meu îsi caută anotimpul.
Mă fac lăturalnică, fără regrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează