Alexandr Blok - Biografie

Aleksandr Blok n. 16 noiembrie 1880 - d. 7 august 1921) a fost probabil cel mai talentat poet liric pe care l-a produs Rusia după Alexandr Pușkin.

Aleksandr Blok s-a născut la St. Petersburg, într-o familie aristocrată de origini germane și ruse. La Universitatea din St. Petersburg, Blok a studiat dreptul fără succes, însă în 1906 și-a luat licența în filologie. Poetul rus a fost și dramaturg și eseist, dar și conducător al simboliștilor ruși de la început de secol.

Mulți critici consideră că Blok este cel mai important poet după Pușkin. Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei lui literare, Blok a fost foarte influențat de filosoful din secolul al XIX-lea Vladimir Soloviev și de viziunea acestuia asupra eternului feminin și înțelepciunii divine.

Primul lui volum Stikhi o prekrasnoi dame (Versuri despre preafrumoasa doamnă) a fost publicat în 1904 inspirat de soția sa Liuba Dmitrievna Mendeleeva, fiica lui Dmitri Mendeleev. Atât misticismul, cât și pasiunea idealistă sunt prezente în respectivul ciclu de poezie de dragoste. După 1905, viziunile exaltate ale lui Blok au început să facă loc ironiei și pesimismului. Poetul își pierde viziunea eterică și adoptă teme precum disperarea, degradarea și atracția răului. Necunoscuta (1906) este cel mai cunoscut poem din această perioadă. Mai târziu, Blok își regăsește speranța în idealizarea Rusiei, îmbrățișând Revoluția de la 1917 în poemul epic Cei doisprezece (1918). Acesta celebrează pasiunea, violența și eliberarea declanșate de revoluție, care ulterior îl dezamăgește pe Blok.

Sărăcia, băutura și dezamăgirile provocate de viață, combinate cu dragostea lui pentru Rusia au influențat temele amare de protest social care au marcat operele târzii ale lui Blok. Una dintre acestea este Sciții (1920), în care își înghite dezgustul față de cultura occidentală și cere ajutor pentru guvernul socialist. Poezia lui Blok, produsă de focul sufletului și de răceala minții, a fost apreciată pentru curgerea muzicală a cuvintelor, spontaneitatea onirică, în care sunetele și repetiția erau folosite pentru a evoca stări sufletești. Poetul considera că rolul artistului era de a fi un intermediar între lumea aceasta și alte lumi, precum și de a revela scopul omului pe Pământ.

Ca estet, Blok nu s-a simțit în largul lui când nu s-a putut adresa publicului său favorit, elita. Pe lângă poezii și piese de teatru, Blok a mai scris eseuri și recenzii dramatice. Majoritatea eseurilor sale au fost compuse într-un stil foarte liric, impresionist, cu raționamente emotive. Blok a murit la Petrograd la data de 7 august 1921, în urma unui atac de cord provocat de malnutriție. 

Aleksandr Sergheevici Pușkin n. 26 mai/6 iunie 1799, Moscova, Imperiul Rus - d. 29 ianuarie/10 februarie 1837, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira - asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.

Pușkin se trăgea dintr-o familie de nobili de viță veche. Tatăl lui, Sergei Lvovici Pușkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile rusești, cu strămoși din secolul al XII-lea. Mama lui Pușkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoși, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană și scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744–1807) și a soției lui, Maria Alexeievna Pușkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.

În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată la Țarskoe Selo (azi orașul Pușkin) unde va studia până în 1817, când se stabilește la Petersburg și devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem.

În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan și Ludmila. Poetul devine incomod din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în același an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chișinău unde va locui până în 1823

După o călătorie de vară în Caucaz și în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz și Fântâna din Bahcisarai.

În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reușește să-i facă o vizită Țarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o și obține. 

Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri, Evgheni Oneghin care va aduce triumful realismului în literatura rusă.

În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenți o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Pușkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reușește să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătorește cu Natalia Goncearova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte.

În 1837, împovărat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni apropiați.

Pușkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Aleksandr (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) și Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau și a devenit Contesă de Merenberg.

Opera literară

Poeme

Ruslan și Ludmila (1820)

Gavriiliada (1821)

Prizonierul din Caucaz (1822)

Frații haiduci (1822)

Fântana din Bahcisarai (1824)

Țiganii (1827)

Contele Nulin (1825)

Poltava (1829)

Căsuța din Colomna (1829)

Andjelo (1833)

Călărețul de aramă (1833)

Eu te-am iubit(1829-1830)

Basme

Povestea cu popa și argatul său Balda (1830)

Povestea ursoaicei (1830)

Povestea țarului Saltan, a feciorului său Gvidon-voevod viteazul și a frumoasei crăiese Lebăda (1831)

Basmul cu pescarul și peștișorul (1833)

Basmul cu domnița moartă și cu cei șapte voinici (1833)

Basmul cocoșelului de aur (1834)

Teatru

Boris Godunov (1825)

Micile tragedii (1830)

Cavalerul avar

Mozart și Salieri

Oaspetele de piatră

Ospăț în timp de ciumă

Rusalka (1832)

Romane în versuri

Evgheni Oneghin (1832)

romane, nuvele și povestiri

Arapul lui Petru cel Mare (1827) (roman neterminat)

Istoria satului Goriuhino (1830) (schiță neterminată)

Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin (1831)

Împușcătura

Viscolul

Dricarul

Căpitanul de poștă

Domnișoara țărăncuță

Dubrovski (1832) (roman neterminat)

Kirdjali (1834)

Dama de pică (1834)

Istoria lui Pugaciov (1834)

Fata căpitanului (1836)

Roslavlev (1836) (roman neterminat)

Nopțile egiptene (1837) (schiță neterminată).