Sunați din trâmbițele voastre,
Să tragă tunurile toate,
Că s-a pornit prin văi și sate
Stăpânul visurilor noastre.
Să ne-ncălzească iarăși vatra,
Cum o-ncălzea odinioară
Și să prefacă-n aur piatra,
Ce n-a-ncetat să cânte-n moară.
…Să iasă-n calea lui toți viii
În straie noi cu flori și salbe,
Hotinul iasă-i cu copiii
Sorocii și Cetății-Albe…
O, câte veacuri poartă-n plete,
Câți munți de oase prin pășune,
Ne-o spun și doina pe-ndelete
Și buciumul, când dă să sune!..
…Tu, Nistrule, bătrână straje,
Te scoală și-i sărută urma,
Să sorbi adânc eterna-i vraje,
Ca vântul să nu-ți frângă cârma.
Ci cu sclipiri de — oțel în pleoape,
Strângând la piept stindardul Romei,
Aruncă-ți munții tăi de ape
Peste cuptoarele Sodomei!
Îngroapă-i flăcările roșii
De vadul tău cât mai departe,
Să te slăvească-n cer strămoșii
Și strănepoții după moarte!
Și să nu uiți vr-odată clipa
Când crivățul, ascuns sub maluri,
Acum un veac ți-a smuls aripa,
Lăsând o ran-adâncă-n maluri.
Dar cât de bun și drept e cerul!..
Când Prutul năvălise-n șanțuri,
Ca-nspăimântat sta temnicerul,
Văzându-te scăpat di lanțuri!..
Fiți gata toți!… Stăpânul vine!
S-așternem inimile toate,
Cântând așa cum se cuvine,
Când intră soarele-n cetate.
Să tragem clopotele iarăși,
Să se cutremure tăria
Și toate apele tresară-și
Din unde toată bucuria…
…Și peste veacuri, fără număr,
Copiii noștri-n veci ni-l poarte,
Așa cum El, pe-al vremii umăr,
Ne poartă visul fără moarte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează