Când în grădina gîndurilor netulburate
Am revenit și am văzut poarta deschisă,
Dorind din nou să intru și să explorez
Drumuri dulci, sălbatice, împodobite cu flori neprihănite,
Și bolţi de inocenţă pline de frumusețe,
Părea că un glas mai pur trebuia să vorbească înainte
De a îndrăzni să pășesc în acea grădină iubită,
Paradis tainic, pierdut, găsit neschimbat.
Atunci, chiar în poartă, am văzut un copil;
Un copil necunoscut, dar inimii mele cel mai drag;
El mi-a întins mâinile și mi-a zâmbit dulce
Cu ochi care nu cunoșteau nicio umbră a păcatului sau a fricii:
"Intră", a spus el, "și joacă-te cu mine un pic";
"Eu sunt micul copil care-ai fost."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează