În camera cu storurile trase
E-o margine a lumilor nebune
Iubiri neoglindite dureroase
S-au perindat cu chip de goliciune
Pe canapeaua-ngustă demodată
Ne așezam din când în când tăcuți
E o poveste veche nedatată
Dintr-un liceu al anilor pierduți
Am pus deoparte clipa tinereții
Pe foi în cartea galbenă obscură
Cu gând să scriu poemele tristeții
Dar toate amintirile tăcură
Prin camera cu poze și regrete
S-au perindat iubiri și despărțiri
Și au rămas în ramă doar portrete
Ce-mi caută privirea-n asfințiri
Sumare siluete mă-nconjoară
În nopți diverse printre rătăciri
Mă-nvăluie cu trena lor ușoară
Și mă atrag în lumi de amăgiri
Cu ochii goi și vorbele succinte
Nefericiți amanți cu vieți retrase
E frig în casă și îți cer veșminte
E iarnă-n mine, storurile-s trase
Când gerul ca o lamă de cuțit
Se cuibărește-n sângele fierbinte
Tot visul ce-a fost viu și negrăit
Se irosește-n iarna de cuvinte
Iubirea mi-este stinsă ca și glasul
E undeva o candelă aprinsă
Și o oglindă-n care tace ceasul
Ce îmi privește chipul, neînvinsă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează