E toamnă iar, și e pustiu în crângul fericirii,
Iar gândurile mele-ți scriu pe fila amintirii
Despre povara ce o duc, știind că ești departe,
Și nu am cum să-ți mai aduc iubire fără moarte.
E toamnă iar, când dorul meu spre tine rătăcește
Prin ploaia cu păreri de rău, spre vara de poveste,
Din care, tot ce-a mai rămas e doar o floare-albastră
Și vocea caldă-a unui glas cântându-mi la fereastră.
E toamnă iar în calendar și peste cerul sorții
Și doar cuvântul 'în zadar' se-aude-n fața porții,
Iar țipătul de cucuvea, din noaptea disperării,
Îmi fură iarăși dragostea la ceasul înserării.
E toamnă iar, iubirea mea, și plâng crengile goale,
Ce-n curcubeu de catifea ar vrea să se răscoale
Și, din al ploilor taifun, o zi să mai culeagă
Petalele făcute scrum de frigul ce se-ncheagă.
E toamnă iar, când pașii triști, pe umede-trotuare,
Mă-ntreabă dacă mai exiști, iubire-amăgitoare!
Și de ce oare ai plecat spre zările tăcerii
Când ai știut că te-am păstrat pe geana așteptării...?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează