Acasă, palid şi trudit
De câte ori vin peste vară,
Tătucă,-mi spui c-ai auzit
Să am mireasă-o profesoară
Şi cu ocoluri de cuvânt
Din inimă-ţi dezlegi tot dorul
Ce te mai ţine pe pământ:
O doamnă-având, să-ţi vezi feciorul.
Acelaşi dor e îngropat
Şi-n fundul unei lăzi deşerte,
Frumos prosop a mai lăsat
Mămuca, Dumnezeu s-o ierte!
Eram în şcoli, când flori cosea
Cu fir băgat în ac de sora
Şi, printre flori, un dor prindea:
Un dar să aibă pentru nora.
Ai vrea, tătucă, să mă ştii
Sosind în butcă boierească
Şi, fluturând din pălării,
Un sat pe nora să-ţi primească;
Cum n-aţi văzut în hori, la voi,
Un bobocel de floare albă,
Crescut departe de nevoi,
Pe vârful unui fir de nalbă...
Dar orişicum s-ar nimeri,
Frumoasa, alba mea mireasă
Ea o străină îţi va fi
Şi nu-i vedea-n bătrâna casă
Frumoasă zestre până-n pod,
Pe ladă nouă aşezată,
Şi-n ziua nunţii, de norod
Mireasa nu mi-a fi jucată.
Străină bucuria mea
Ţi-a fi, tătucă, ca şi nora,
Norocu-ntreg ce-a lumina
Din dragostea amândurora,
Şi nu-i avea un nepoţel
Pe prispă, vara, ca să-ţi zică
Să-i prinzi din fugă-un fluturel,
Să-i dai un pui de rândunică...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează