Se întâmplă un lucru cumplit - iubirea-mi
moare din nou, iubirea mea deja moartă:
moare și e jelită. Continuă muzica,
muzica despărțirii: arborii
au devenit viori.
Pământul e crud, lucesc sălcii,
mesteceni se-îndoaie oftând.
Atât de crud, atât de adânc de blând.
Iubirea mea moare: iubirea
nu doar un om, ci o idee, o viață.
De ce-aș mai trăi?
Ca s-o caut din nou,
de nu în durere, în lemnul
întunecat al lăutei?
O dată-i destul. O dată-i de-ajuns
rămas bun să ne spunem de pe pământ.
Și să mă întristez, și asta, desigur.
O dată-i destul pentru totdeauna.
Sălcii sclipesc la fântâna de piatră
printre cărări de flori.
O dată-i destul: de ce să trăiești din nou?
Și-atât de scurt și-n vis numai.
Iubirea mea moare; începe din nou plecarea.
Prin valuri de sălcii
lumina crește strălucitoare,
dar nu lumina știută.
Din nou cântă păsări, trist cântă porumbul.
Eu cântam cântecul, vai. Lângă fântâna de piatră
sălcii îl cântă din nou
frunza și-o-înmoaie blând și duios
în luciul apei.
Desigur că știu, știu și ele. Ea moare din nou,
și moare cu ea și lumea. Viața-mi întreagă moare,
așa cred eu.
Traducerea Cătălina Frâncu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează