Străjer cinstit, ce slab ţi-i glasul!
Acum pe prispă nu mai stai,
Din lanţ, o şură n-o mai clatini
Cu-avântul tinerilor ai,
La poartă nimeni nu întreabă
De eşti tu slobod sau legat,
Şi ce temut erai, bătrâne
Stăpân pe-o margine de sat!
N-auzi trezind tilinca, seara,
Din visuri adormitul dor
Şi nu-ţi dă mită-o fată mare
Să fii tăcut şi-ascultător...
Pustie-i şura şi ursuză,
Stăpânii tăi te-au părăsit
Şi ţie ţi-au lăsat de pază
Un car de-o roată văduvit...
Ce drag îmi eşti aşa, bătrâne,
Cu ochii-n lacrime mereu,
Un om ascuns suspină-n tine
Şi plânsul lui e şi al meu;
Şi mie mi-a fost drag aice,
Dar azi nu mai găsesc nimic,
Deşartă-i casa şi-n ogradă
Ca mâini mohor va da în spic.
Zadarnic caut şi grădina,
Trei garduri despărţesc trei fraţi
Şi-s tălpi, acum, la alte case
Cireşii noştri lăudaţi...
De-aice, de la casa-aceasta,
Norocul nostru a fugit.
Străin eşti tu pe prispa veche
Şi eu, pe prag, un pripăşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează