Din slava lumilor albastre,
Într-o senină dimineaţă,
Trezit-ai plângerile noastre
Tu, veşnic dragă cântăreaţă.
Vestit-ai ceasul de pornire
În larg de câmp, la sfânta muncă,
Şi-n limpezi stihuri de slăvire
Ai coborât sfânta poruncă.
Dar nu ştii că pe noi ne doare
Seninul stihurilor tale,
Tu cânţi când semănăm sudoare
Şi ce răsare-i numai jale.
Tu cânţi când ţărna o frământă
La noi copiii şi părinţii,
Dar din sudoarea noastră sfântă
Nu noi, ci alţii-şi scot arginţii.
Robită-i primăvara noastră
Şi glasu-i în văzduhuri geme,
Când te înalţi cântând măiastră
Şi-n urmă-ţi se-mpletesc blesteme.
Prefă-ţi cântarea în plânsoare
Şi du-o altor zări mai bune
Şi, soro-n jalnică cântare,
Robia muncii noastre-o spune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează