Casa părintească - Adrian Păunescu

Nu există omenie, 

Mama n-are cum să nască, 

Dacă nu există lacrimi 

Şi o casă părintească. 

Este casa cea mai albă 

Dintre câte sunt pe lume, 

E făcută din ninsoare 

Şi din doruri fără nume. 

Pe-un perete e-o icoană 

Care-abia îşi ține rama, 

De atâtea lacrimi câte 

Zilnic plânge-ntr-însa mama. 

Tot acolo e şi poza 

Anonimului de vază, 

Care-i bietul nostru tată 

Ce în poze se crispează. 

Casa noastră din țărână, 

Casa noastră părintească!

Au murit ce-i ce-au făcut-o, 

Stă şi ea să se sfârşească.