Când vei fi cam trecută, seara la lumânare,
La margine de foc, răsucind şi torcând,
Versu-mi îl vei şopti cu o mirare în gând:
Ronsard mă preaslăvea, pe când eram în floare.
Deci, nu-i vreo slujnicuţă auzind, fără zăbavă,
Iscând din moleșeala după o zi de trude,
Care să nu răsară când numele-mi aude,
Tămâind al tău herb în nesfârşită slavă.
Eu voi fi pe sub ierbi şi strigoi fără os,
Odihnind printre tufe de mirt unduios;
Tu vei fi, lângă foc, o babă ghemuită,
Plângând amoru-mi şi a ta mândră trufie.
Trăieşte, îţi zic, căci mâine poate să nu mai fie:
Culege-a vieţii roze chiar din astă clipită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează