La Arles unde-nvolbură Ronul
În lumina cumplită de prânz
Un om de fosfor sângerând
Scoate-o plânsoare chinuitoare
Precum o femeie născând
Iar cearceaful se înroşeşte
Iar bărbatul fuge urlând
Urmărit de soare
Un soare de un galben strident
În bordelul de lângă Ron
Bărbatul soseşte ca un rege mag
Cu al său ilogic prezent
Şi privirea-i albastră şi bună
Privirea lucidă şi nebună
A celui care vieţii dăruie totul
A celui care niciodată nu râvneşte
Şi-arată sărmanei copile
Urechea în scutec culcată
Iar ea se vaită neînţelegând
Gândind la triste prevestiri
Groaznica şi blânda scoică
În care plâns de-amor murit
Şi al artei glas pierit
Cu zvon de mare s-au înfrăţit
Şi vor muri pe pardoseală
În camera unde ţolul cel roşu
De un roşu brusc sclipitor
Amestecă roşul prea roşu
Cu sângele de pe covor
Al lui Vincent aproape mort
Şi cuminte ca o icoană
A sărăciei şi dragostei
Copila goală singură ca o lună
Priveşte la bietul Vincent
Fulgerat de propria-i furtună
Şi pe podele prăvălit
În cel mai frumos tablou al său lungit
Iar furtuna trece nepăsătoare
Pe mari butoaie de sânge călare
Furtuna orbitoare a geniului lui Vincent
Iar Vincent rămâne dormind mârâind visând
Iar soarele deasupra bordelului
Nebuna portocală ce în deşerturi trăieşte
Soarele peste Arles
Urlând se tot roteşte.
Traducerea Cindrel Lupe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează