Oituz, cu poarta de intrare,
A făcut celebre - armatele române,
Dârzenia şi forţa lor de apărare,
Şi mare cinste lui i se cuvine...
Nu era timp de strâns răniţii,
Atac, contraatac, se repetau mereu,
Atunci viaţa depindea de sorţi,
Salvarea sta-n noroc şi Dumnezeu...
Aşa s-a uns cu sânge «ţărâna» porţii la Oituz,
Românii, luptând unul contra zece,
Făcând mormânt din groape de obuz,
Şi îngânând: „Pe aici nu se trece".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează