Mi se arată mama în somn,
Numai în somn mi se arată
Cu faţa ca o aripă de lebădă
De veghe târzie încercănată. Zice:
„Ce faci tu, suflet al meu, puiule?
Te aud noaptea umblând şi îmi pare
Că cineva stoarce deasupra mea
Luna ca pe o lacrimă mare”
Nu ştiu ce să-i răspund
O durere adâncă mă face de piatră, de lemn.
O pasăre lovită de întuneric
Mi se loveşte de fereastră ca un semn.
Zice mama:
“Nu eşti tu, unde eşti tu iedule,
Ochii tăi verzi de ce s-au întunecat?
Toată noaptea te cântă privighetorile
Din guşa în care durerile lumii se zbat.”
Nu ştiu ce să-i răspund, sunt surd de spaimă
şi e atât de aproape de răsuflarea mea
Ca o statuie ireală de sticlă
Prin care ochii mei nu pot vedea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează