Mama a trecut printre plumbi,
ducând la sân ceva nevăzut.
Peste râul albastru,
mama printre plumbi a trecut.
Tinerii muriseră-n temniță.
Bătrânii se furișaseră-n munți,
și-acel ceva trebuia dus,
numaidecât, peste punți.
La pândă, ochii aspri, înguști.
Buze aspre de pusti.
Strâmbele guri
o pândeau din păduri.
Mama coboră și cântă.
Plângea sau cântă?
Ghemuită în inima ei,
mama gemea.
Intrând în apa albastră,
întinereai sub sal, ca o ramură.
Mamă, spune-mi, ce duci?
O flacără sau o flamură?
Când ai căzut printre plumbi, la punți,
cânta cineva sus pe munți.
Ai murit cu gura-n țărână,
cu flamura desfășurată-n mână.
Brațul meu tânăr ca ramura,
iată, îți ridică flamura,
să Ți-o poarte,
peste punți și munți, mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează