Eroului necunoscut - Vasile Militaru

Cu sufletul îngenunchiat pe lespedea ce azi ți-e scut,

Salut

Erou Necunoscut!

„Necunoscut”, am zis? Iertare!…

Cum oare ești necunoscut, când dintre noi cu ori-și-care

Eroule, tu poți fi frate, - poate mai mic, poate mai mare, -

Fiu drag, ca soarele în viață, -

Oricărei mame care stă față;

Soț văduvei care suspină, de la război, de-atâția ani

Și tată neuitat - icoană - oricăruia dintre orfani?

O, nu e drept să te numim cum te-am numit: „necunoscut”?

Te știu la chip, te știu pe nume

Ai râs cu noi sau ai gemut.

Cât ți-a fost dat să fii pe lume;

Ne-ai strâns la piept, într-un sărut,

Ne-ai alintat și ne-ai spus glume,

Iar când s-a ridicat, măreț, al nostru tricolor în zare

Te-ai bucurat și-ai plâns cu noi, visând o Românie Mare!

Cui dară ești necunoscut? Vrăjmașilor? O, nu, nici lor!

Nici lor, că pieptul tău de stâncă,

Un uragan clocotitor,

Izbitu-s-a de-atâtea ori cu ei și ura lor adâncă!

Ei te-au văzut cum știi să lupți la Jiu, pe Olt, la Mărășești.

Cămașa doar având-o scut!

Știu toți dușmanii, cine ești!

Cum dară poți să te numești

Necunoscut?

Iertare, că ți-am zis așa și slavă ție-n veci de veci!

Iar azi, — când poate-n clipa asta înfiorat ești și te-apleci

Din culmile eternității, cu văzul, lumea s-o petreci,

Să știi că, deși pe piatra ce-acoperă al tău cavou

Nu-i niciun chip și niciun nume,

Ești cel mai cunoscut Erou

Din câți Eroi au fost pe lume!