Lilieci țâșneau în slavă
cînd ne părăseam lăcașul.
Paltinii crescuți în noapte
din asfalturi ca din lavă,
își împrăștiau sămânța
zburătoare-n tot orașul.
Nimeni nu dormea în noaptea
cea de veghe. Nici penații
viitoarei generații.
Ne plimbam pe bulevarde
prin troiene de semințe –
și simțeam cum talpa arde.
Doar târziu Săgetătorul
încerca-ntr-o doar’ s-apună
când scâncea în poartă cheia.
Vântul ne-azvârlea în păr și-n
față pulbere de lună,
caldă încă-n vremea-aceea.
Ținând soarele în mână,
un oltean - pe jumătate
om aievea,-n rest fântână
cu o cumpănă în spate -
dimineața da năvală
cu un chiot în cetate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează