Doamne, aș vrea să plâng, dar nu mai
am nici un râu pe-ale cărui maluri
să-mi pot aminti de Sion. Și Babilonul
e-n mine și mulțimea de robi
îmi întinde cătușele predestinate și râde, râde...
istoria, vechile mituri, capul de lup, Doamne,
simt umbra ta mare deasupra pământului meu,
simt în scheletul pe care-mi port trupul,
oasele risipite pe câmpuri de înaintași apocrifi,
simt că timpul meu îl măsoară clepsidre
însângerate și false... ochii mei reci și pustii...
Doamne, istoria... Doamne, ia de la mine
destinul acesta - și dacă nu-mi poți hărăzi altă soartă,
dă-mi o moarte înaltă, cotropitoare, sălbatică,
mai mare decât viața dușmanilor mei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează