Luli - Tudor Măinescu

fragment

Te-aștept, Luli, la șapte astă-seară.

Stii? La cofetăria noastră iară,

La masa mică, nu? - cu muchii fine,

Unde-am mâncat atâtea savarine...

O! Fata ceea, care ne servea,

Cu șorțul negru și cu mâna groasă,

(De care însă tot erai geloasă)

Cum m-așezam pe canapea știa.

Si pe când eu eram atent la oră

Să te zăresc în lumea incoloră,

Să te surprind de pe trotuar când treci,

Deja pe masa mea pahare reci,

Și cu anexa lor îmbietoare,

Cu frișcă pe deasupra, ca o floare

Căzută primăvara dintr-un pom,

Ne aștepta a cu-aroma ei de rom...

Luli, Luli, îți mai aduci aminte?

Azi parcă toate-mi trec pe dinainte!

Te văd cu mâneci scurte și cu funde,

Cu brațe albe, pure și rotunde,

Crescute fraged fără vreun efort,

(Pe-atunci nu se făcea atâta sport)

Și ca să fii puțin independentă,

Nu trebuia să fii, pe-atunci, studentă.

Nițică îndrăzneală și-o minciună

Și toate se treceau cu voie bună!

Luli, Luli, îți mai aduci aminte?...

Șopteai „bonsoir" și primele cuvinte

Le și-nghițeai într-un pahar cu apă.

Așa-ncepea întâia ta etapă,

Ședeai apoi comod pe canapea,

Și începeai să spui - așa... așa...

Și-atâtea lucruri fără importanță

Le ascultam atent, ca-ntr-o instanță...

Îți cunoșteam vecinii pe de rost,

Știam care erau și care-au fost.

Prietenele le știam pe toate.

Știam că una e o răutate,

Și că te-a necăjit și-n ziua-aceea;

Iar cind pierea și savarina treia,

Făcând o mica pauză, Luli,

Îmi murmurai un răsfățat... merci

Și-apoi plecam, te luam de braț și hai,

Te azvârleam într-un tramvai cu cai...

Simțeam în mers o vagă adiere,

Simțeam în mers o dulce-apropiere

Și-un monoton pac-pac de cal cuminte...

Luli, Lull, îți mai aduci aminte?

Îți mai aduci aminte când, încet,

Noi ne trezeam în parc la Filaret?