Powered By Blogger

12 dec. 2024

Descoperiri prea mari - Marin Sorescu


Descoperiri prea mari mai sunt puţine.
Şi mai puţine pentru cel sărac.
La jumătatea dintre rău şi bine
Tu stai pierdut pe gânduri şi buimac.

Pe-o piatră de hotar vezi un gândac.
Pe multele-i picioare-abia se ţine.
E-un cer deasupra voastră trist, opac.
Găuri de şarpe câte sunt, sunt pline.

Şi unde să te vâri şi să-ţi ascunzi
Nedumerirea grea că nu pătrunzi
În miezul lucrurilor, cât de cât?

Gândacul e şi el nehotărât:
Vede-un păianjen alb, cu ochi rotunzi,
Tocmai, cu firu-i lung, s-a strâns de gât.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează