Într-un veşmânt aproape franciscan
şi amintindu-mi că astăzi
este ziua mea de naştere,
trec prin blânda lumină a frunzelor.
Cei ce mă urăsc mi-au dăruit o singurătate,
cei ce mă iubesc mi-au dăruit o singurătate
mai mare, ceilalţi stau
nepăsători printre nimicurile de aur şi argint.
Din când în când îmi privesc mâinile –
lumina lor bătrână are chipul amar al scoruşelor,
Pe ele sunt scrise zile şi nopţi,
dinţi de lupi şi umbre de antilope.
Scriitura aceasta este pentru mine
o peşteră de sacerdot, un labirint.
Mă spăl pe mâini, parcă sperând să alung
toate acestea într-o îndepărtată ţară !
Dar eIe, zilele şi nopţile, dinţii de lupi,
umbrele antilopelor, îmi grăiesc
într-o neştiută limbă despre tăcerea desăvârşită.
Este minunatul Dar ce mi s-a făcut azi,
când stau liniştit în mormântul zilei mele
de naştere, ca unul care am fost
şi fiul zilei sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează