Mai știi tu clipa ce mi-a fost vecie?
Ți-am dat, râzând, o floare stacojie.
De ce râdeam? De-atâția fluturi poate...
de-atâta joc de mâini desferecate ?...
Ah, amețit de lumea ce-am voit-o,
mă risipeam în părul tău, iubito...
atunci sub merii albi, în dezmierdări,
m-am răcorit de arșiți și-așteptări,
și am pornit la drum cu o lăută
și-o cupă a iubirii, nebăută...
Din Antologia poeziei simboliste românești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează