Un leu care pe vremuri fusese Împărat,
însă pe care soarta apoi l-a detronat,
intrase, -pe cât spune un mare cronicar, -
în slujbă la măgar.
Făcând aceasta leul nevolnic şi bătrân,
crezuse că măgarul, ilustrul său stăpân,
va ţine socoteala, în vremi cine-a fost leul
Şi-o să-i respecte eul, -
cu-atât mai mult că’n vremea când leul sta pe Tron,
măgarul îi fusese Curtean iubit, cocon.
E drept că dinspre partea mâncării, n’avea grai
să mulţumească, leul: trăia, mă rog, ca’n rai,
căci, la măgar acasă, - nu mai le’nşir pe-anume,
dar se găseau tot felul de bunătăţi din lume
și dintre toate astea, nimic nu sta sub chee,
ba liber era leul, banchete chiar să dee,
dar.. uite, vezi, în toate pe lume e un “dar”
și leul, nu odată plângea un plâns amar,
căci urechiatul nostru, parca’ntr’adins, mereu,
când îi era pe lume mai drag bietului leu,
îi poruncea, cu vorbe rostite plin şi rar,
cu ifos de măgar:
ba să-i aducă ceaşca de mazagran cu pai,
ba vânt să-i facă’ntr’una c’un mare evantai,
ba îi cerea, - şi leul simţea nespusă greaţă, -
să-l spele pe picioare în orice dimineaţă.
A suferit sărmanul de leu o lună’ntreagă,
dar într’o zi cu soare,
pe când măgarul nostru era la vânătoare, -
își strânse’ntr’o desagă avutul bietul leu
și, părăsind belşugul, s’a dus cu Dumnezeu.
Eşind însă pe poartă, l-a întrebat un câine:
– Cum, leule, se poate să fugi tu de-aşa pâine?!
Ce vei mânca, sărmane, cu’ncepere de mâine?
– Hei, măi Grivei, -răspunse oftând, fugarul meu, -
când te-ai trezit pe lume aşa cum sunt eu, Leu,
fost Împărat pe vremuri şi mare Ghinărar, -
preferi un trai amar,
preferi să mori de foame sau să mănânci frunzar,
dar slugă umilită nu poţi fi la măgar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează