Powered By Blogger

3 oct. 2022

De-ai privi marea vr'odată - Costache Conachi



De-ai privi marea vr'odată

În vreme ce’i tulburată

Cu cumplită grozăvie,

Ș'ăi vede-o cum se bate

De malurile ei tote

Isbindu-se cu mânie...

Și prin ea o luntrișoră

Ce de valuri se'mpresoră

Ivindu-se câte-odată,

Și 'n midzloc un om ce plânge

Care mâinile își frânge.

Cu un țipet plin de jale...

Morte vede, și nu fuge...

Mâini întinde și n'ajunge...

Ci învie 'n amăgele: -

Fire-ar ore cu putință

Se nu simți vr'o umilință,

La acea peire mare?

Și 'ndoind sălbătăcie

Privire-ai cu bucurie

A omului înnecare?

Nenorocit veslitorul,

Ce'l pedepsesce amorul,

Eu sunt, înaltă stăpână,

Și marea care nu scade...

Este focul ce me arde,

De para ce nu s'alină!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează