Powered By Blogger

3 oct. 2022

Asară, de-un vac trecut - Costache Conachi


Asară, de-un vac trecut,

Să gust hazul m-ai făcut,

O, doamna mea ce miloasă,


Şi să cred că n-ai oprit

Nici un lucru nejărfit

Din cîte ai mai frumoasă.


Ochi, guriţă, piept şi sîn,

Voi, la care eu mă-nchin,

Şi tu rai ascuns pre tare,


Pomeniţi necontenit

Cît zbucium şi vînzolit

Aţi răbdat cu luptă mare.


Cum sîmţăm că să bătea

Inima ei supt a mea

Cu răsufluri îndesîte,


Piept pe piept tot apăsînd,

Gură pe gură muşcînd

Ţîţîşoare dezvălite.


Iar voi, mîni, ce-aţi dat porneală

Că m-a iubi o Marghioală

Aleasă între femei,


Binevoiţi pe-a ei braţă,

Cînd a fi să ies din viaţă,

Voi să-nchideţi ochii mei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează