patriotică - Nicolae Prelipceanu

ia priviți ce frumos cad frunzele toamna și ce frumos cresc mugurii primăvara

și ce frumos cresc copilașii prin leagăne și ce frumos se fac mari

și încep să știe și încep să creadă cam tot ce le spun ticăloșii și derbedeii

și cât de frumoși sunt ei așa rași în cap și amenințători ca o ceată de sălbatici

și

și mai ce și mai ce întreba el mirat

și nimic spusei văzându-i pe câțiva că se și îndreptau spre mine

cu priviri furioase și răngi în mâinile drepte

și nimic și nimic strigai dar în zadar ei m-au ajuns

și vai de capul lor a fost când ne-am ciocnit

că tot ce credeau ei s-a spulberat și s-a făcut pulberea în care ne vom întoarce

iar ei nu-și dădeau seama ce se întâmplă de ce nu are efect nici ranga nici pumnul

nici înjurătura neaoșă de mamă

(tații sunt cruțați de asta ar fi prea complicat prea complicat)

și astfel am mers noi mai departe pe drumuri care nu se mai întâlnesc niciodată

deși nu sunt tocmai paralele

ei tot mai cred

tot mai cred

tot mai cred ce li se spune în campaniile electorale

și tot se mai bat cu cei care nu cred pentru că sunt pățiți

și tot mai urmează calea cea rea

crezând că e cea bună

ia priviți ce frumos cad frunzele toamna și ce frumos cresc frunzele primăvara

și ce frumos cresc pruncușorii prin copăi acolo departe în maramureșul istoric

și ce frumos creeesc bisericile în patria noastră fără spitale și fără școli

și fără minte fără minte fără minte

dar cu oase de pupat și stat la coadă ca altădată la tacâmuri de pui