Prostii. Se 'nvârtește pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi și să mori.
Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnișoarei Manuela
Îl știam normal și om de lume!
De când face asemenea glume!
Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugați cu năpârci
La carul osândei – îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.
Și câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.
Toate-s înaintea mea
În vis, în ochi, în jur, după perdea.
Ca o trenă lungă se țin după mine,
Cum să te cred lunganule pe tine?
Logica ta o calc cu picioarele.
Ești căpcăunul ce-mi strică odoarele,
Mândrele odoare, cugetul bun.
Adio, adio, perfid căpcăun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează