Leul și Iepurile - fabulă de Barbu Paris Mumuleanu

Leul flămând fiind foarte,

Ş-alergând după vânat,

Îndat-a întâmpinat

Un biet iepure fugind,

Carele, fiind aproape,

Îl avea prânz bun gătit.

Mai mult de n-ar fi poftit,

Nici la alt mai lăcomind.

Dar văzând un cerb departe,

Pe iepure la lăsat,

Socotind c-a, căpătat,

Prânz mai gras şi mai plăcut.

Iepurele, sărăcuţul,

Cum îl văzu c-a pornit

Spre cerb leul cel cumplit,

El se făcu nevăzut.

Cerbul iar făcu aceasta;

Fiind şi mai depărtat,

Află prilej de scăpat

Toţi doi pe leu înşelând.

Atunci lacomul, îndată,

Să-ntoarse la iepuraş,

Mai semeţ şi cu curaj,

Spre el gata alergând.

Venind la loc ş-aflând urma,

Nu că prânz n-a căpătat

Dar nici seara n-a cinat,

Şi-a rămas gemând căit.

Iată dară lăcomia

Că l-a făcut de-a pierdut

Şi ce gata a avut,

Lacomul nemulţumit.