În inimă, pe locul de la geam,
se-aşează rugăciunea-nlăcrimată,
stingheră în funestul amalgam
de clipuri policrome şi tam-tam,
și ochii ei prin geam spre ceruri cată.
Deşi nu-i tocmai cadrul potrivit,
cu viermuiala care-o înconjoară
și zgomotul strident, de neoprit,
se reculege-n duhul ei smerit
și-n fâlfâit de foc spre ceruri zboară.
În inimi, Doamne, este locul Tău
și lângă Tine-al meu şi al cântării,
dar văd aici invazie de rău
căci lumea a intrat cu ce-i al său,
de mult smulgând zăvoarele intrării.
A cotropit un loc ce nu-i al ei
și-a dat aici lăstari de-amărăciune,
iar inima, senină de-obicei,
se vede-acuma fără un temei,
lipsită de cântări, de rugăciune.
De-aceea, Doamne, dă un vânt din cer
să cureţe din inimă veninul,
să smulgă rădăcini care nu pier
și-apoi punându-i inimii străjer
să-şi regăsească din belşug seninul.
În inima tratată de curând
la geam stă rugăciunea-nflăcărată,
cântârilor de laudă zicând:
ce bine, ce plăcut este de când
suntem aici doar noi cu Sfântul Tată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează