La-nceput nu-i nimic, numai frică,
gust suav furişându-se-n toate,
poleială pe turnuri ne pică
o Gomoră lucind de păcate,
ca o caznă ce pâinea o schimbă
în comoară, şi apa-n lingou,
praf de aur e sarea pe limbă
şi se cere făcută din nou,
îl pisezi şi îl scarmeni prin site,
dar argintul rămâne argint,
din adâncul fântânii sleite
tragi o ţeavă de tun aburind,
râd cu lacrimi, nu plâng, râd cu lacrimi,
ca un vas pus la rece fierbinte,
nu mai ştiu: pentru-asemenea patimi
o fi fost ceva leac înainte?
Îmi pudrează pereţii obrajii
şi îmi cern pe pomeţi cărămidă,
câţiva tei în fireturi sunt pajii,
stau la poartă uitând s-o deschidă,
eu mă văd cu buruienile coapte,
păpădie, holeră şi spin,
şi le strig: ne vedem şi la noapte,
să veniţi, mă mărit cu un crin,
peste ochi curg şiroaie de har,
rană-n cer va deschide-aurora,
nărăvită-s la dulcele-amar,
toţi se duc, eu fac nuntă-n Gomora!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează