Se cerne ploaie deasă pe toamna din grădină
și vântul cerne frunze cărărilor deşarte...
o vară, încă una s-a dus să nu mai vină
și gându mi-i, cu stolul de rândunici, departe.
O vară, încă una trece aşa devreme -
și noi cu ea ne pierdem; ne-a mai rămas de-acum
doar gândul, amintirea în urmă să ne cheme,
căci ne-am lăsat o parte din inimă pe drum.
Suntem ca marinarii rătăcitori pe ape:
de ţara lor, de toate plângând şi-aduc aminte...
și uneori furtuna de ţărm îi trece-aproape -
văd satul lor, dar vântul îi zboară înainte!
Mereu tot înainte, tot zile netrăite!
Viaţa noastră trece, când stai să te gândeşti,
ca apa care scade aşa, pe nesimţite,
în cupele uitate pe margini de fereşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează