Din brazii deși crescuți pe stânci
ca umbre negre, un isvor
străbate greu păduri adânci
întunecat de umbra lor.
De mult spre lacuri verzi își cată
un drum pe unde să coboare
ca să-și pătrundă apa toată
de cer, de aer și de soare.
Dar câte valuri de isvor
se risipesc... și el pe drum
lovit de stânci la un pripor
s-a-mprăștiat ca nor de fum.
Și picăturile s-adună
în vădurele, jos, sub stâncă -
și uite-l iar pornit să-și spună
povestea lui mai dulce încă.
Se duc, de-a valma-n văi, cu dânsul
răsfrânte-n fața apei sure
priveliști, stânci și brazi și plânsul
nelămurit de la pădure.
Așa-ncărcat din munți aleargă
mai viu, mai repede, mai mare -
și tot ajunge-n valea largă
la cer nemărginit, la soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează