Trec rațele sălbatice spre deltă
purtând pe aripi pulbere solară.
Eu le pândesc în fiecare seară
pe cerul clar săgetătura zveltă.
În sufletul meu rațele sălbatice
trâiesc ca într-o deltâ fărâ nume
uitată la o margine de lume
din vremuri hieratice.
Foșnește stuful... într-un ochi de apă
vrea sângele amurgului să-ncapă,
când peste undele lui roșiatice
trec stolurile rațelor sălbatice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează