Închid în ochi minunea altor vremuri
prin care mai găsesc şi astăzi urme,
din care brazii, mai cobor în vale
din care gândul, mai aduce turme.
Cât a trecut de-atunci! Cine mai poate,
să’nhame vremea albă la trăsuri,
să cheme timpul, să călcăm pe vise,
să ne încurcăm tristețea prin păduri?
Cine mai poate, să-mi desnoade anii
în coarda lor, din nou voinic să sai?
Cine mai poate, să aplece munții
să mă sui pe dânşii, ca pe cai?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează