A câta primăvară-i asta?
Au înflorit din nou castanii,
iute şi pe nesimţite,
trecură peste mine, anii...
Izvoare lungi şi-nvolburate,
brăzdară faţa mea curată,
luând cu ele tinereţea,
ce nu se-ntoarce niciodată...
Mă străduiesc, din răsputeri,
ca să gândesc mai pozitiv,
dar cum pot, Doamne, să fac asta
îmbătrânind definitiv?
M-agăţ de cântecul mierliţei
şi zbor cu el în univers,
numai aşa reuşesc, Doamne,
să uit de-al vieţii iute mers...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează