Din nou revăd pădurea în care împreună
cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună
și banca solitară pierdută-n flori albastre
pe care-ades stătut-am strângându-ne de mână
uimiți de sfântă vraje a fericirii noastre.
Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită,
de vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzită
copacii-și clatin vârful și crengile își frâng
și eu și ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită
pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează