Plouă!...
Zi și noapte, plouă -
ploaie veche,
ploaie nouă,
ploaie-n rate
calculate
de cerescul cămătar,
și la termen, achitate -
să ne spele de păcate
după noul calendar...
Ploaia Sfântului Ilie
abia stă...
și-ncepe iar!...
Parcă-ar fi o păpădie
ca barba Sfinției sale -
barbă fără-asemănare,
ce se spulberă-n spirale,
peste „România Mare”,
pe care Sfântul Ilie
ar fi luat-o cu chirie
pentru... hidroterapie!...
Plouă!...
Zi și noapte, plouă...
plouă-așa cum se știe
să mai fi plouat cândva...
ca și cum Sfinția sa
n-ar fi om de omenie,
și-ar fi -
Doamne!... Cum să zic?...
Om ca noi - la suflet mic -
om adică, cu păcat,
nu chiar sfânt adevărat...
Plouă!...
Zi și noapte, plouă...
plouă-așa ca și cum ploaia
n-ar fi ploaie, ci... potop!...
Stop, Sfinte Ilie...
Stop!...
Domolește-ți telegarii
și mai crapă-ți barba-n două,
că de când tot plouă... plouă,
ploaie veche,
ploaie nouă,
ne-au murit toți cărturarii
de ftizie,
și-n spital
nu ne-a mai rămas decât
un opet, cu-o tuse-n gât
ca o strofă de... cristal!...
Nu-l lăsa, Sfinte, să moară,
că-i păcat de-așa comoară!...
Nu-l lăsa să moară-n ploaie
ca pe biată cucuvaie...
Iar de-o fi să fie-așa
cum socoți Sfinția ta,
vreau să zic
să-l pedepsești
pentru faptele-i lumești,
dă-i cerneală și hârtie
și-un consemn ceresc,
să-și scrie
ultima lui poezie:
Ploaia Sfântului Ilie!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează