Cad fulgii mari, încet zburând
și-n casă arde focul,
iar noi pe lângă mama stând,
de mult uitarăm jocul.
Demult şi patul ne-aşteptă,
dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
cu glasul rar şi dulce
Cum sta pe paie-n frig Hristos
în ieslea cea săracă,
și boul cum sufla milos,
căldură ca să-I facă,
drăguț un miel cum I-au adus
păstorii de la stână
și îngeri albi cântau pe sus,
cu flori de măr în mână.
Şi-auzi! Răsar cântări acum,
frânturi dintr-o colindă,
și vin mereu, s-opresc în drum,
se-aud acum în tindă -
noi stăm cu ochii pironiţi
și fără de suflare:
sunt îngerii din cer veniţi,
cu Leroi, Domnul mare!
Ei cântă-nălţător şi rar
cântări de biruinţă,
apoi se întorc şi plâng amar
de-a Iudei necredinţă,
de spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
dar s-a deschis mormântul
și El acum e-n cer suit
și judecă pământul.
Şi până nu tăceau la prag,
noi nu vorbeam niciunul -
sărac ne-a fost, dar cald şi drag
în casă-ne Crăciunul.
Şi în târziu ne biruia
pe vatra caldă somnul,
și-n vis vedeam tot flori de măr
și-n faşă, mic, pe Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează