Au trecut ca norii anii
vremea i-a mânat spre munţi
peste tâmple cern castanii
floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
și-nainte mai puţin,
prin a lumii nouă turmă
ești strein, tot mai strein.
Cei porniţi cu tine-odată
pe-al vieţii drum, s-au dus,
tu cu zarea-nsingurată
lâncezești dup-un apus.
- Tot nu vezi nimicnicia
celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
locului spre care mergi?
- Dacă este după moarte
viața-n care n-ai crezut,
ce vei face-a veci departe
și pe veci de veci pierdut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează