Să ai un plop în care să te sui
un turn al păsărilor fără pui,
tăcut ori vesel, după cum anii
lumina frunzei care naște-ntâi.
Un plop despărțitor de miazăzi,
și dacă-l ai să-l ai definitiv,
în umbra firii lui clădit să fii.
Precum un dor în care stai captiv.
Precum un dor în care stai captiv.
Să ai un plop, bătrân de-ar fi să fie.
Printre statui de calcar, viu, naiv,
crescut în unghiul tău de nostalgie.
Să le petreci pe toate câte sunt.
Să le aștepți pe cele care vin,
ca un veșmânt strălucitor de vânt,
ca un vecin al cerului senin,
Târziu când nu-ți mai pasă de culori,
să ai un plop din care să cobori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează