S-a dus zăpada aibă de pe întinsul țării,
s-au dus zilele Babei și nopțile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde;
prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute șopotind,
și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.
O, Doamne! lată-un flutur ce prin văzduh se perde!
În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde
pe care-ncet se urcă un gălbui gândăcel,
și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare...
după o iarnă lungă ș-un dor nemărginit,
aprind un soare dulce în sufletul uimit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează