Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
cum merg hipnotizate gazelele de fum,
spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.
Iubire, ură: viaţă. Lumini de chilimbar
iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
o altă omenire - netrebnic furnicar!
Își mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
și-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
că asta-i nemurirea, în haină de paradă.
Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
și va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează