tu urci cu ele în față, spre via neculeasă,
așa că multă vreme îl mai zărești pe coamă
rostogolit acolo, o fabuloasă poamă.
Căzută fără veste pe dealul viei tale,
și-n asfințitul umed ce stăruie pe cale
un plop aproape negru în seara asta gravă
își ‘nalță foișorul de frunze-n vânt și slavă.
În vârfu-i peste via sinistră stând de pază,
a poposit o clipă cea de pe urmă rază,
lingând ușor cu limba de aur sumbra turlă…
alăturea pândarul, bănuitor, în surlă.
Încarcă-n sârg sâneața, gătindu-se de noapte.
un miros lung de putred, de teasc, de foi răscoapte
s-amestecă cu greaua muțenie din vie.
trei linuri mari așteaptă-n cramă, trei sicrie,
Și-n spaima ne-înțeleasă sclipesc lângă perete
cosoare-ncovoiate cu aripi de erete,
în timp ce-n largul hrubei ce gurile-și deschide
un șir de buți și-antale cer alte Danaide…
Și noaptea care vine trudită de departe
aduce ca o veste năpraznică de moarte,
tomnaticilor struguri spunându-le înțelesul,
că mâine-n zori începe, cu chiote, culesul…
Vie veche de sauvignon blanc
tu ai să stai la umbră, pe iarba otăvită,
sub nucul cu ceardacuri de frunză-n gălbenită,
privind cum, smuls din coardă, prunc dolofan ciorchinul
Abia acum începe viața, -ntâi cu chinul
numai călcat de soartă dă vinul și puterea
s-ar mucezi stafidă, de n-ar veni durerea.
dar, grijuliu dând roate și-nconjurând fâneața
Îi fulgeră din spate pândarului sâneața
ș-ai să te vezi deodată în tunetul sâneții
sărind să furi ciorchinii din viile vieții
în clipa când, la pândă, ochindu-te străjerii
Ți-au ciururit prin suflet alicele durerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează