Piere zvon subt zariște,
talanga în rariște.
Vine toamna oilor
prin pânzele ploilor.
Glas dau ceții, patimii
cu frunza lor paltinii.
Jalea rătăcirilor,
mohorul mâhnirilor,
Ale cui sunt, ale cui?
Parc-ar fi a nimănui.
Mi-au secat pleoapele
și-n inimă apele.
Doar când urc poienele
mi se-ncarcă genele
Subt amiaza fierului
de picurii cerului.
Plâng spre zarea dorului
cu lacrima norului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează