Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
o voce străvezie răsună-n minaret,
în umbra pimentată palpită sicomorii,
cu brațul peste mare adoarme un poet.
Potasice principii lovind topuzu-i gol,
cu tensiuni rezolvă contactul noțiunii,
cuprins de-o împietrire de antic discibol
ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.
E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
e Thalasa, aedul, adolescent prepus,
îl stăpânește Eros cu vraja lui sublimă,
și mințile-i abstrage cum stă cu fața-n sus.
Și-acum, când de lumină un sentiment confuz
se culcă peste lume ș-o-mbracă-n poezie,
aedu-și ia în mână spasmodicul topuz
și-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează