Prieten la toartă c-un crin
Umblam prin bogate ținuturi;
Pitacii în pungă puțini
Dar inima plină de fluturi!
La câte un han mai adânc
Ne-opream: el, să beie o rază
Spirtoasă de după-amiază,
Eu roua din blid s-o mănânc.
Apoi o porneam iar la drum
Cu vântul roșindu-ne fața
Și adesea nici nu știam cum
Pe câmp ne-apuca dimineața
Mergând și mergând în pas lin
Și-abia respirând, oh, abia
Ci de la o vreme-acel crin
În urmă mereu rămânea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează