Strămoșii lui Scofală, pitecantropi de treabă,
Săriseră, pesemne, prin peșteri într-o labă
Cînd primele cadențe din sferele astrale
Pătrunseră-n urechea maimuței muzicale.
Prin spațiul neolitic, în sunet de tam-tam-uri,
Din hopa-hop pe stîncă în hopa-hop pe ramuri,
Maimuța își boltise și-și zigzagase mersul,
Adulmecîndu-și lira și presimțindu-i versul.
Strămoșii lui Scofală, coborîtori din grotă,
Dansaseră prin evuri, plutiseră-n gavotă,
Și-apoi pe unda dulce de menuet, alene,
În tactul trei-a-patra a veselei Viene.
Mai mare deci mirarea că-l apucase scîrba,
Sub tălpi cînd i se puse - ca o urzică - sîrba,
Ca ghimpele-nvîrtita, ca un piston bătuta,
Ca o șopîrlă brîul, ori iute cum e ciuta,
Ciuleandra cînd îl prinse cu foc, ca o bulboană
Autohton adîncă și oltenesc vicleană,
Cum doamna Scofăloaie fusese-o suplă Mimi,
Perechea scofălească dansa doar fox și șimi,
Bostonul negru - rumba, ori - zgîlțîind veranda
Și țuica din stacane - o congă din Ruanda...
De-atîta frenezie, maimuța din Scofală
Plesnea de tensiune înalt arterială.
Cînd îl lovi damblaua în capu-i greu ca chiupul,
Care-ncontro porniră picioarele-i și trupul:
Piciorul drept spre stînga, piciorul stîng spre dreapta,
Se cobora o labă cînd alta suia treapta;
Pe oasele-i în tremur, elasticele cărnuri
Vibrau ca gelatina și se-nspumau la țărmuri.
Nerupte, neplesnite, rămaseră-n Scofală
Doar eul coregrafic și axa vertebrală.
Cum fără dans, Scofală ar fi-nceput să moară,
Răspunderea căzuse pe scumpa-i soțioară...
Ca un bolid sosiră la strigătul consoartei
Un medic psihiatru și un maestru-al artei.
Aceștia, cînd Scofală striga nevestei: chioambo!,
S-au și decis: bolnavul e apt să joace mambo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează