Powered By Blogger

31 ian. 2019

Floare la rever - Adrian Păunescu













                                                                                    
                                                                       
În oraş e noapte, am o floare la rever.
Cu un fel de şoapte, te mai caut, te mai cer.
Totul va fi bine, ceasurile au bătut,
Mă gândesc la tine, nu ştiu dacă te-ai născut.

Haide, haide, fată, să te-aştept n-am să mai pot,
Naşte-te odată, să nu fiu bătrân de tot!

Suspiciuni destule, iarăşi împotriva mea.
Vor veni patrule şi mă vor legitima.
Ce le pot eu spune? Doar un singur adevăr:
Acte n-am, nici nume, numai floarea la rever.

Dacă eşti în viaţă, vino totuşi să mă vezi,
Floarea-n piept îngheaţă şi mă copleşesc zăpezi.
Deocamdată caut, te mai chem şi te mai cer,
Singur şi precaut, şi cu floarea la rever.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează